Teilor, expertul în bijuterii, s-a deschis în Plaza România

Începând din luna aprilie, Plaza România găzduiește brandul de bijuterii Teilor, specialistul în diamante. Magazinul este situat la parter, la intrarea dinspre Bd.Timișoara și are o suprafață de 50 de metri pătrați.

Teilor este singurul retailer din România specializat exclusiv în bijuterii încrustate cu diamante și pietre prețioase. Serviciile la nivel înalt și pietrele prețioase din toată lumea fac din Teilor o experiență exclusivistă pentru orice client. Brandul oferă colecții compuse din piese clasice pentru ea și el, precum și de zeci de modele de inele de logodnă și verighete.

Cu deschiderea acestui magazin, Plaza România vine în întâmpinarea clienților care caută să se răsfețe cu un plus de lux.

Clienții Plaza România care sunt în căutare de bijuterii, le mai pot găsi și in următoarele magazine: Pandora, Splend’OR și You & Me.

 ***

DESPRE PLAZA ROMÂNIA

Plaza România, centru comercial lansat de Grupul Anchor în 2004, reprezintă o parte integrantă a comunității rezidențiale. În ultimii doi ani, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților. În urma renovărilor, centrul comercial beneficiază de o nouă intrare de pe Bulevardul Timișoara, un interior mai luminos, elemente și tipare liniare, o zonă de food court extinsă, terase exterioare și noi spații verzi. Tot ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices cu Mega Image ca principal chiriaș. Suprafața de închiriat este acum de de 38.000 de metri pătrați dedicați zonei comerciale și 10.600 de metri pătrați dedicați spațiilor de birouri.