Valentine: love, marriage, passion (in the past)

Daca s-ar fi pastrat mentalitatile de dinainte de secolul 17, noi astazi n-am mai fi sarbatorit niciun Valentine, pentru ca am fi vazut dragostea ca pe o boala stranie (si atunci ce motiv am fi avut sa sarbatorim?).

In trecut (din Evul Mediu pana mai tarziu) iubirea era perceputa ca o problema (o mica dereglare) si in niciun caz nu era acceptata ca motiv de casatorie, care era o treaba mult prea serioasa pentru a fi lasata in seama unor astfel de nebuneli. De fapt, prin casatorie se legau aliante (trecand peste statutul femeii de „marfa de schimb” in cadrul acestui proces).

Iubirea asa cum o stim noi astazi apare prin secolul al 18-lea (adica apare „oficial”, nimeni nu neaga existenta ei si inainte de acest veac). Inainte s-a pastrat (si poate se mai pastreaza si astazi prin cine stie ce colt uitat de lume) ideea ca intre pasiune si casatorie nu este nicio legatura, ba ca ar fi chiar opuse. Era un pacat groaznic sa-ti iubesti sotia ca pe o amanta (iata de unde venea necesitatea existentei si a uneia, si a celeilate).Dar eu zic ca si invers era valabil: era un pacat groaznic sa-ti iubesti sotul ca pe un amant (si deci erau necesari si unul si celalalt).

De asemenea, pentru ca pe vremuri nu existau metodele contraceptive de astazi (si pe care nici astazi unii nu le folosesc) si pentru ca o femeie putea ajunge sa nasca de vreo 20 de ori de-a lungul vietii(!!!), Biserica s-a ocupat (incepand cu Evul Mediu) si de reglementarile din viata cuplului. Asadar, cum luni era Ziua Sfintilor, miercuri si vineri erau zile de post, sambata era Ziua Mortilor si duminica Ziua Domnului, pentru vreo oarecare intalnire intima nu mai ramaneau decat martea si joia…